Boban: „Balotelli i-ar fi cărat bagajele lui Van Basten, Weah sau Shevcenko!”

Redactor:
Andru Nenciu
Boban:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Croatul Zvonimir Boban (45 de ani), fost jucător la AC Milan, a lansat ieri, la Sky Sport Italia, înaintea partidei din Liga Campionilor, Celtic – Milan 0-3, un atac dur la adresa actualului vârf al echipei lui Allegri, Mario Balotelli (3 goluri în 8 partide jucate în acest sezon în Serie A).

„El nu înțelege încă ce înseamnă să porți acest tricou. Să încetăm să tot vorbim despre Balotelli, el n-a făcut altceva decât să stea pe banca de rezerve ale fostelor sale formații! Întotdeauna va fi mai mic decât Milan și Milan va rămâne mult mai important decât el!”, a demarat fostul mijlocaș al naționalei Croației. Boban a continuat pe același ton încercând să-și imagineze ce rol ar fi avut actualul atacant al naționalei Italiei în lotul Milanului din diversele perioade marcate și de clarviziunea medaliatului cu bronz de la CM 1998.

„În Milanul la care am jucat eu, Balotelli i-ar fi cărat bagajele lui Van Basten, George Weah sau Shevcenko. Iar jucători precum Maldini, Sebastiano Rossi, Costacurta, Baresi sau Desailly l-ar fi altoit dacă ar fi întârziat la antrenamente”, a surprins croatul. Balotelli (23 de ani) a marcat aseară golul al treilea (m.59) al victoriei de la Glasgow, după o acțiune inițiată de Montolivo.

Cvdruplu campion cu trupa lui Silvio Berlusconi, Boban s-a retras în 2002 din fotbal, a absolvit Facultatea de Istorie a Universității din Zagreb și s-a lansat ulterior în televiziune. Apreciat pentru comentariile sale la RTL Televizija și Sky Sport Italia, campionul mondial de tineret cu Iugoslavia (1987) punctează fiecare pas greșit pe care Milan îl face în acest sezon.Milan se află pe poziția a 13-a în campionat, cu 14 puncte din 13 partide, la 20 de puncte de liderul Juventus (34), „Balotelli ar trebui să învețe de la Kaka, un tip care câștigat Liga Campionilor, Cupa Mondială și Balonul de Aur!”, a încheiat unul dintre cei mai buni prieteni ai fostului star din circuitul ATP, Goran Ivanisevici. În ultima etapă din Serie A, „Diavolii” au remizat acasă, cu Genoa, scor 1-1. Balotelli și Muntari sunt golgheterii echipei în acest sezon, ambii cu câte 3 goluri.

– 11 ani a bifat croatul pe San Siro (1991-2002). A jucat 252 partide pentru echipa patronată de Berlusconi și a punctat de 30 de ori

– Cu AC Milan, Zvonimir Boban s-a impus în Serie A în 1993, 1994, 1996 și 1999, a ridicat trofeul Ligii Campionilor în 1994 (4-0 cu FC Barcelona la Atena) și a câștigat și Supercupa Europei în același sezon.

– A evoluat pentru reprezentativa Iugoslaviei în 7 meciuri, reușind să înscrie un gol

– Boban a debutat în naționala Croației contra României, în decembrie 1990. A adunat 51 de selecții și a marcat 12 goluri

– E căsătorit cu Leonarda, designer vestimentar.

– Au cinci copii: Ruza, Marija, Gabrijel, Marta și Rafael, ultimii patru adoptați

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de greu îi este când sportivul pleacă în turneu: „Dorul este mare”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de…
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr”
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr”
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
Vremea se schimbă radical în Capitală. Sunt anunţate ploi cu descărcări electrice. Până când ţine atmosfera instabilă
Vremea se schimbă radical în Capitală. Sunt anunţate ploi cu descărcări electrice. Până când ţine atmosfera instabilă
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Meteorologii Accuweather anunță o lună iunie cum nu prea a mai fost în România. Prognoză completă iunie 2024
Meteorologii Accuweather anunță o lună iunie cum nu prea a mai fost în România. Prognoză completă iunie 2024
Legea pe care o așteaptă TOATĂ ROMÂNIA. E la un pas de marele vot din Parlament
Legea pe care o așteaptă TOATĂ ROMÂNIA. E la un pas de marele vot din Parlament
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona
„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×